Pământul

   Pământul este a treia planetă de la Soare şi a cincea ca mărime:

        orbita:    149,600,000 km (1.00 AU) de la Soare
        diametrul: 12,756.3 km
        masa:     5.972e24 kg
   Pământul (în engleză Earth) este singura planetă a cărui nume nu deriva din mitologia greacă/romană. Cuvântul "Pământ" provine din latinescul "pavimentum". "Earth" este o moştenire din engleza veche şi alte limbi germanice. Există sute de denumiri diferite în celelalte limbi. În mitologia romană, zeiţa Pământului era Tellus - solul fertil (greacă: Gaia, -terra mater ).

   Abia pe timpul lui  Copernic (secolul al şaisprezecelea) s-a înţeles că Pământul este o planetă ca toate celelalte.

   Evident că Pământul poate fi studiat fără ajutorul unei nave spaţiale. Cu toate acestea, până în secolul douăzeci nu au existat hărţi complete ale întregii planete. Fotografiile planetei luate din spaţiu au o importanţă considerabilă; de exemplu, ajută enorm la prezicerea vremii şi mai ales la urmărirea şi prevederea uraganelor. Şi sunt extraordinar de frumoase.

  Pământul este împărţit în câteva straturi care au proprietăţi chimice şi seismice distincte(adâncimea în km):

	     0-  40  Scoarţa
	    40- 400  Mantaua superioară
	   400- 650  Regiunea de tranziţie
	   650-2700  Mantaua inferioară
	  2700-2890  Stratul D''
	  2890-5150  Miezul exterior 
	  5150-6378  Miezul interior       
Scoarţa variază considerabil în grosime, fiind mai subţire sub oceane şi mai groasă sub continente. Miezul intern şi Scoarţa sunt solide. Miezul extern şi mantalele sunt plastice sau semi-fluide. Diferitele straturi sunt separate prin discontinuităţi care sunt evidente în datele seismice; cea mai cunoscută este discontinuitatea Mohorovicic, dintre scoarţa şi mantaua superioară.

Cea mai mare parte din masa Pământului se află în mantale, aproape tot restul în miez; partea pe care trăim noi este o mică fracţiune din întreg (cu valori de ordinul 1024 kilograme):

	     atmosfera      = 0.0000051
	     oceanele       = 0.0014
	     scoarţa        = 0.026
	     mantaua        = 4.043
	     miezul extern  = 1.835
	     miezul intern  = 0.09675

   Miezul este compus probabil în majoritate din fier (sau fier/nichel), fiind posibilă şi prezenţa altor elemente mai uşoare. Temperaturile în centrul miezului pot ajunge la 7500 K, mai fierbinte decât suprafaţa Soarelui. Mantaua inferioară e compusă mai mult din siliciu, magneziu şi oxigen, cu ceva fier, calciu şi aluminiu. Mantaua superioară e alcătuită din olivină şi piroxen (silicaţi de magneziu şi de fier), calciu şi  aluminiu. Cunoaştem toate acestea doar din tehnicile seismice, mostre din mantaua superioară ajungând la suprafaţă sub formă de lavă din vulcani, însă majoritatea Pământului este inaccesibilă. Scoarţa este compusă în principal din cuarţ (dioxid de siliciu) şi alţi silicaţi, de exemplu feldspaţ. Luat ca un întreg, Pământul are următoarea compoziţie (în funcţie de masă):

    34.6%  fier
    29.5%  oxigen
    15.2%  siliciu
    12.7%  magneziu
     2.4%  nichel
     1.9%  sulf
     0.05% titan

   Pământul este cel mai dens corp major din sistemul solar.

   Celelalte planete terestre au probabil structuri şi compoziţii similare, cu unele diferenţe: Luna are cel mult un miez mic; Mercur are un miez foarte mare (relativ la diametrul său); mantaua lui  Marte şi a Lunii sunt mult mai groase; Luna şi Mercur se pare ca nu au o scoarţ ă distinctă din punct de vedere chimic; Pământul s-ar putea să fie singurul cu miez extern şi intern distinct. Oricum, cunostinţele noastre despre interiorul planetelor sunt aproape doar teoretice, chiar şi cu privire la Pământ.

   Spre deosebire de celelalte planete terestre, scoarţa Pământului este împărţita în câteva plăci separate, care plutesc independent pe mantaua fierbinte de dedesubt. Teoria care descrie aceasta se numeşte tectonica. Se caracterizează prin două procese principale: extindere şi încălecare. Extinderea are loc atunci când două plăci se îndepărtează una de cealaltă şi se creează porţiuni noi de scoarţă din magma de dedesubt ieşita la suprafaţă. Încălecarea plăcilor tectonice are loc când două plăci se ciocnesc şi marginea uneia se scufundă sub cealaltă, topindu-se apoi în interiorul mantalei. Mai au loc şi mişcări transversale la marginile unor plăci (de exemplu falia San Andreas în California) şi coliziuni între platourile continentale (de exemplu India/Eurasia). În prezent sunt opt plăci principale:

Există şi alte plăci, mai  mici, ca: platoul arab, platoul Cocos, platoul filipinez. Cutremurele de Pământ sunt mai frecvente la marginile platoului.  Prin înregistrarea locaţiilor lor se evidenţiază mai uşor limitele platourilor (dreapta).

   Suprafaţa Pământului este foarte nouă. În perioada relativ scurtă (după standardele astronomice) de 500,000,000 de ani eroziunea şi procesele tectonice au distrus şi recreat cea mai mare parte din suprafaţa Pământului şi prin urmare au distrus aproape toate urmele lăsate de fenomenele geologice mai recente. Astfel, s-a pierdut istoria cea mai recentă a Pământului. Vârsta Pământului este de 4.5 - 4.6 miliarde de ani, dar cele mai vechi roci cunoscute au vechime de 4 miliarde de ani, şi rocile de 3 miliarde de ani sunt rare. Cele mai vechi fosile de organisme vii au mai puţin de 3.9 miliarde de ani. Nu s-a găsit nici o urmă a perioadei când a apărut viaţa.

   71 Procente din suprafaţa Pământului este acoperită de apă. Pământul este singura planetă pe care apa poate exista în stare lichidă (deşi s-ar putea să existe etan şi metan lichid pe suprafaţa lui Titan şi apă în stare lichidă în "subsolul" satelitului Europa). Apa lichidă este, evident, indispensabilă vieţii, cel puţin aşa cum o cunoaştem noi. Capacitatea de încălzire a oceanelor are şi ea un rol foarte important în menţinerea unei temperaturi relativ stabile a Pământului. Apa lichidă este responsabilă şi pentru procesele de eroziune şi alte transformări meteorologice ale continentelor, un proces unic în sistemul solar, în prezent (e posibil să fi avut loc şi pe Marte, în trecut).

   Atmosfera Pământului este compusă din 77% azot, 21% oxigen, cu urme de argon, dioxid de carbon şi apă. Probabil pe timpul formării Pământului cantitatea de dioxid de carbon era mult mai mare, dar a fost apoi aproape toata încorporată în roci carbonate iar o mai mică parte s-a dizolvat în oceane şi a fost consumată de plante. Plăcile tectonice şi procesele biologice intreţin un flux continuu de dioxid de carbon între atmosferă şi aceste "rezervoare". Cantitatea redusă de dioxid de carbon din atmosfera este extrem de importantă în menţinerea temperaturii suprafeţei Pământului, prin efectul de seră. Efectul de seră ridică temperatura medie a suprafeţei cu aproape 35 de grade C (de la un îngheţat -21 C la un confortabil +14 C); fără aceasta oceanele ar îngheţa şi viaţa aşa cum o ştim ar deveni imposibilă.  

   Prezenţa oxigenului liber este remarcabilă din punct de vedere chimic. Oxigenul este un gaz foarte reactiv şi în circumstanţe "normale" s-ar combina rapid cu alte elemente. Însă oxigenul din atmosfera Pământului este produs şi menţinut de procesele biologice. Fără viaţă nu ar exista nici oxigen.

   Interacţiunea dintre Pământ şi Lună încetineşte rotaţia Pământului cu aproximativ 2 milisecunde pe secol. Cercetări recente au demonstrat că acum 900 de milioane de ani erau  481 de zile şi 18 ore într-un an.

   Pământul are un câmp magnetic modest, produs de curenţi electrici din nucleul extern. La interacţiunea cu vântul solar, câmpul magnetic al Pământului şi atmosfera superioară produc aurorele (vezi şi  Mediul interplanetar). Neregularităţile acestor factori provoacă mişcarea polilor magnetici şi chiar inversarea relativ la suprafaţă; polul nord geomagnetic se află în prezent în nordul Canadei.("Polul nord geomagnetic" este plasat pe suprafaţa Pământului exact deasupra polului sud al câmpului magnetic; vezi această diagramă.)

Câmpul magnetic al Pământului şi interacţiunea sa cu vântul solar produc şi centura de radiaţii Van Allen, o pereche de inele în forma de tor, din gaze ionizate sau plasmă, captate într-o orbită în jurul Pământului. Centura exterioară se întinde de la 19,000 km în altitudine până la 41,000 km; centura interioară se află între 13,000 km şi 7,600 km în altitudine.

Satelitul Pământului

Pământul are doar un satelit natural, Luna. Dar
           Distanţa  Raza    Masa
Satelitul  (000 km)   (km)     (kg)
---------  --------  ------  -------
Moon       384         1738  7.35e22

Mai multe despre Pământ şi Lună

Probleme deschise


Continut ... Soare ... Venus ... Pământ ... Lună ... Marte ... Date Gazda

Bill Arnett; Data ultimei actualizări: 3 Decembrie 2000