Io

Jupiter I

   Io este al 5-lea satelit cunoscut al lui Jupiter, al treilea ca mărime, cel aflat spre interiorul lunilor Galileene. Io este un pic mai mare decât Luna Pământului.
        orbita:   422,000 km de la Jupiter
        diametru: 3630 km
        masa:     8.93e22 kg

    Io a fost o iubită a lui Zeus (Jupiter) transformată într-o vacă pentru a o ascunde de Hera, geloasă fiind.

   Descoperit de Galileo şi Marius în 1610.

   În contrast cu majoritatea lunilor din afara sistemului solar, Io şi Europa se aseamănă cumva în ceea ce priveşte alcătuirea planetelor terestre, formate în principal din rocă de silicat . Recente informaţii de la Galileo indică un nucleu de metal al lui Io (amestecat probabil cu sulfit de otel) cu o rază de cel puţin 900 km.

   Suprafaţa sa este complet diferită de cea a oricărui alt corp ceresc din sistemul solar. A constituit o uriaşă surpriză pentru oamenii de ştiinţă care au primit informaţiile culese de Voyager . Ei se aşteptau la cratere de impact similare celor de pe alte corpuri terestre din a căror densitate să poată estima vechimea suprafeţei. Sunt însă foarte puţine, în cazul în care există, pe Io (stânga). De aceea se crede că suprafaţa sa este foarte tânără.

   În loc de cratere, Voyager 1 a găsit sute de caldere. Unii dintre vulcani sunt activi! Fotografii uimitoare arată erupţii actuale având 300 km înălţime, au fost obţinute atât de Voyagers (dreapta) cât şi de Galileo (stânga jos). Aceasta este poate cea mai importantă descoperire obţinută în misiunile lui Voyager; a fost prima dovadă că interiorul corpurilor "terestre" sunt active. Substanţa ce erupe din gurile de pe Io pare să fie formate din sulf sau dioxid de sulf. Erupţiile se schimbă rapid. În doar patru luni dintre misiunile Voyager 1 şi Voyager 2 câteva s-au oprit şi altele au pornit. Materialul depus în jurul gurilor vulcanilor s-a schimbat şi el vizibil.

   Recente imagini luate de Telescopul Infraroşu NASA de la  Mauna Kea, Hawaii arată o nouă şi amplă erupţie (dreapta). Schimbări apar şi lângă Ra Patera, observate cu ajutorul HST. Imagini culese de Galileo arată şi ele schimbările produse de la misiunea Voyager. Aceste observaţii confirmă activitatea vulcanică amplă de pe Io.

   Io are o uimitoare varietate de terenuri: caldere adânci de zeci de Km, lacuri de sulf topit (dreapta jos), munţi care nu par vulcanici (stânga), râuri dintr-un lichid puţin vâscos (sulfură?), şi guri vulcanice. Sulful şi compuşii săi au o largă varietate de culori.

   Analiza imaginilor de pe Voyager a determinat oamenii de ştiinţă să creadă că lava care curge  pe suprafaţa lui Io e formată din compuşi ai sulfului. Totuşi, cercetările ulterioare au arătat că sunt prea fierbinţi pentru a fi sulf lichefiat. O idee actualmente acceptată este că lava e formată din rocă silicată topită. Recente observaţii făcute de  HST arată că substanţa poate fi bogata în sodiu. S-ar putea şi să fie vorba de diferite substanţe în locuri diferite.

   Unele dintre cele mai  fierbinţi puncte de pe Io pot atinge temperaturi de 2000 K, dar media este mult mai mică, undeva în jurul a 130 K. Aceste puncte constituie mecanismul prin care Io pierde căldura.

   Energia acestor activităţi provine probabil din interacţiunea periodică dintre Io, Europa Io, Europa, Ganymede şi Jupiter. Aceste trei luni sunt blocate pe orbite rezonante astfel că Io orbitează de două ori pe durata unei orbite a lui Europa care la rândul ei orbitează de două ori pentru o orbită a lui Ganymede. Totuşi, Io, ca şi Luna Pământului se află tot timpul sub efectul produs de Europa şi Ganymede care o fac să se mişte. Aceasta e împinsă cu circa 100 metri şi generează căldura. (Lipsindu-i un alt corp care să o perturbe ,Luna nu e încalzită în acest fel de către Pământ) .

   Io intersectează liniile câmpului magnetic ale lui Jupiter, generând curent electric. Deşi relativ mic, acest curent poate purta mai mult de un trilion de waţi. Poate să preia material de la Io şi să formeze un tor de radiaţie intensă în jurul lui Jupiter. Particulele scăpate din acest tor sunt responsabile de magnetosfera deosebit de amplă a lui Jupiter.

   Recente date aduse de Galileo arată că Io poate avea propriul câmp magnetic, asemenea lui Ganymede.

   Io are o atmosferă îngustă compusă din dioxid de sulf şi poate din alte gaze.

   Spre deosebire de alţi sateliţi Galileeni , Io are apă puţină sau deloc. Aceasta se datorează probabil faptului că Jupiter nu s-a aflat destul de devreme în evoluţia sistemului solar ca să îndeparteze elementele volatile din apropierea lui Io.

Mai multe despre Io

Probleme


Expres către Europa

Continut ... Jupiter ... Thebe ... Io ... Europa ... Date Gazda

Bill Arnett; Data ultimei actualizări: 10 Ianuarie 2001