Marte

Mesagerul războiului



S-ar putea să fie apă lichidă pe Marte!

vezi

Aceasta este o ştire superbă, dar vom vedea dacă va rezista analizei comunităţii ştiinţifice în săptămânile şi lunile ce vor urma. Sunt convins că autorii lucrării au fost foarte atenţi. Mai multe dovezi sunt necesare

   Marte este a patra planetă de la Soare şi a şaptea ca mărime:

        orbita: 227,940,000 km (1.52 AU) de la Soare
        diametru: 6,794 km
        masa: 6.4219e23 kg
   Marte (Grecescul Ares) este zeul războiului. Planeta a primit probabil acest nume datorită culorii sale roşii; Marte este numită cateodată şi Planeta Roşie. (notă: zeul Roman Marte a fost zeul agriculturii înainte să fie asociat cu grecescul Ares; cei în favoarea colonizării şi teraformării ar putea prefera acest simbol.) Numele lunii Marte provine de la zeul Marte.

   Marte a fost cunoscut din timpuri preistorice. Este încă un subiect favorit pentru literatura SF , fiind considerat de aceşti scriitori ca locul cel mai bun (altul decât Pământul) pentru a fi locuit de oameni. Dar faimoasele "canale" "văzute" de Lowell şi alţii au fost, din păcate, la fel de imaginare ca prinţesa Barsoomian.

   Prima navetă spaţială care a vizitat Marte a fost Mariner 4 în 1965. Mai multe au urmat-o incluzând Mars 2, prima navetă ce a aterizat pe Marte şi cele două sonde Viking în 1976 (stânga). Încheind o dispută de 20 de ani , Mars Pathfinder a amerizat cu succes pe Marte în 4 Iulie 1997 (dreapta).

   Orbita lui Marte are un caracter eliptic pronunţat. Un rezultat al acestui fapt sunt variaţiile de temperatură de aproape 30 grade Celsius la punctul subsolar între afeliu şi periheliu. Acest fapt are o infuenţă majoră asupra climei de pe Marte. În timp ce temperatura medie este de 218 K (-55 C, -67 F), temperaturile suprafaţei marţiene variază mult, de la 140 K (-133 C, -207 F) iarna până la aproape 300 K (27 C, 80 F) vara în bătaia luminii.

   Cu toate că Marte e mult mai mica decât Pământul, suprafaţa ei e asemănătoare cu suprafaţa uscată a Pământului.

   Cu excepţia Pământului , Marte prezintă cel mai interesant peisaj dintre toate celelalte planete terestre, unele trăsături fiind chiar spectaculoase:
       - Muntele Olimp: cel mai mare munte din Sistemul Solar înalt de 24 km (78,000 picioare). Baza lui are 500 km în diametru şi prezintă o stâncă de 6 km (20,000 picioare) înălţime (dreapta).
       - Tharsis: o movilă uriaşă ce are 4000 km diametru şi 10 km înălţime.
       - Valles Marineris: un sistem de canioane cu o lungime de 4000 km şi o adâncime variind de la 2 la 7 km (la începutul paginii);
       - Hellas Planitia: un crater de impact în emisfera sudică cu o adâncime de peste 6 km şi un diametru de 2000 km.
Multă din suprafaţa lui Marte este foarte bătrână şi plină de cratere, dar prezintă şi văi, dealuri, şi câmpii mult mai tinere.

   Emisfera sudică este predominant formată din înălţimi vechi pline de cratere (stânga) similare pe undeva cu cele de pe Lună. În contrast, majoritatea emisferei nordice constă din câmpii joase mult mai tinere, cu o istorie complexă. O ridicare bruscă a terenului pare să se fi produs la graniţe. Motivul acestui fapt este necunoscut (unii presupun că se datorează unui impact puternic). Mars Global Surveyor a produs hărţi 3D ale lui Marte pe care se pot observa clar aceste trăsături.

   Interiorul lui Marte este doar indirect cunoscut prin informaţii despre suprafaţă şi date statistice ale planetei. Cel mai probabil este că prezintă un miez dens cu o rază de 1700 km, o manta de rocă topită un pic mai densă decât cea a Pământului şi o scoarţă subţire. Date de la Mars Global Surveyor indică faptul că crusta lui Marte este de aproximativ 80 km grosime în emisfera sudică şi de doar 35 km grosime în cea nordică. Densitatea relativ joasă a lui Marte, în comparaţie cu cea a altor planete terestre arată că miezul acesteia este alcătuit dintr-o mare cantitate de sulfuri în combinaţie cu fier (fier şi sulfat de fier).

   Ca şi Mercur şi Luna, lui Marte pare să-i lipsească placi tectonice în prezent; nu există nici o dovadă în legatură cu o mişcare recentă pe orizontală a suprafeţei cum ar fi munţii de încreţire atât de obişnuiţi pe Pământ. Neexistând o mişcare laterală punctele fierbinţi de sub crustă stau în acelaşi loc relativ la suprafaţă. Acest fapt împreună cu gravitaţia mică ar putea fi explicaţia pentru movila Tharis şi enormii vulcani de pe planetă. Nu există nici o dovadă a unei activităţi vulcanice în prezent. Dar noile dovezi aduse de Mars Global Surveyor ar putea indica o activitate tectonică în istoria timpurie, făcand astfel comparaţia cu Pământul şi mai interesantă!

   Sunt dovezi foarte clare de eroziune în multe locuri de pe Marte incluzând fluvii mari şi un sistem de râuri mai mici (dreapta). În mod cert, în trecut curgea un lichid la suprafaţă. Cel mai comun este apa lichidă dar sunt şi alte posibilităţi. Ar fi putut exista lacuri mari sau poate chiar şi oceane; dovezi şi imagini ale unui teren în straturi au fost aduse de Mars Global Surveyor. Dar se pare că existenţa lor a fost scurtă şi foarte îndepărtată; vârsta canalelor de eroziune fiind de aproximativ 4 miliarde de ani. (Valles Marineris NU a fost creată de apa curgătoare. S-a format prin întinderea şi crăparea crustei asociată cu crearea movilei Tharsis.)

   Devreme în istorie Marte se aseamănă mai mult cu Pământul. La fel ca pe Pământ, tot bioxidul de carbon a fost folosit pentru crearea rocilor carbonice. Dar lipsindu-i plăcile tectonice, Marte nu poate să-şi recicleze acest bioxid de carbon şi să-l ridice în atmosferă şi deci nu poate crea un efect de seră semnificativ, iar din această cauză suprafaţa lui Marte este mult mai rece decât ar fi cea a Pământului dacă acesta ar fi situat la aceeaşi distanţă faţă de Soare ca şi Marte.

   Marte are o atmosferă mică compusă majoritar din bioxid de carbon (95.3%) plus nitrogen (2.7%), argon (1.6%) şi urme de oxigen (0.15%) şi apă (0.03%). Presiunea medie este de 7 millibari (mai puţin de 1% din cea a Pământului), dar variază mult cu altitudinea de la aproape 9 millibari în cele mai adânci bazine la aproape 1 millibar în vârful lui Olympus Mons. Dar este destul de groasă pentru a prezenta vânturi puternice şi vaste furtuni de praf. Atmosfera lui Marte produce efectul de seră dar intensitatea lui este de ajuns pentru a ridica temperatura suprafeţei cu doar 5 grade (K); mult mai puţin decât pe Venus sau Pământ.

   Marte prezintă calote permanente de gheaţă la ambii poli, compusă majoritar din bioxid de carbon solid ("gheaţă uscată"). Calotele prezintă o structură stratificată cu straturi alternative de gheaţă şi praf. În vara nordică bioxidul de carbon sublimă complet, lăsând în urmă straturi reziduale de apă îngheţată. Nu este cunoscut dacă straturi similare de apă îngheţată există şi sub calota sudică (stânga) deoarece bioxidul de carbon din acesta nu dispare complet niciodată. Mecanismul responsabil pentru straturi este necunoscut dar acestea s-ar putea datora unor schimbări de clima corelate cu schimbările pe termen lung în înclinaţia ecuatorului planetei faţă de planul orbitei. Ar putea exista apă îngheţată ascunsă sub suprafaţă la latitudini joase. Schimbările sezoniere în extinderea calotelor polare schimbă presiunea globală a atmosferei cu aproape 25% (precum a fost măsura la locul de amerizare a sondei Viking).

   Observaţii recente făcute cu Telescopul spaţial Hubble (dreapta) au sugerat că condiţiile din timpul misiunii Viking s-ar putea să nu fie tipice pentru Marte. Atmosfera acesteia pare a fi mai rece şi mai uscată decât arată măsurătorile efectuate de sondele Viking. ( mai multe detalii de la STScI)

   Sondele Viking au efectuat experienţe pentru a determina dacă există viaţă pe Marte. Rezultatele au fost ambigue dar majoritatea oamenilor de ştiinţă cred că dovezile sugerează că nu există viaţă pe Marte (mai sunt unele controverse). Optimiştii subliniază că cele doua mici mostre măsurate nu au fost prelevate din locaţiile cele mai favorabile. Mai multe experienţe vor fi efectuate de viitoarele expediţii.

   Un număr mic de meteoriţi (meteoriţi SNC) sunt consideraţi a fi originali de pe Marte.

   Pe 6 August 1996, David McKay a anunţat prima identificare a unui compus organic de pe Marte găsit într-un meteorit marţian. Autorii sugerează că aceşti compuşi corelaţi cu alte trăsături minerale ale rocilor ar putea fi o dovadă asupra unui microorganism marţian antic. (stânga)
    Suprinzătoare cum e această ştire ea nu dovedeşte existenţa unei vieţi extraterestre. Au existat de asemenea câteva studii contradictorii publicate de atunci. Multă muncă mai trebuie efectuată înainte de a crede această afirmaţie surprinzătoare.

   În diferite regiuni s-a pus în evidenţă existenţa unor câmpuri magnetice mari, dar nu globale. Această ştire neaşteptată a fost adusă de Mars Global Surveyor cu puţine zile după ce a intrat pe orbita lui Marte. Acestea sunt, probabil, rămăşiţele unui câmp global care a dispărut . Acest lucru poate aduce dovezi importante în legătură cu structura interiorului planetei, a istoriei atmosferei şi asupra posibilităţii existenţei în trecut a unei forme de viaţă pe planetă.

   Pe cerul nopţii, Marte poate fi uşor văzută cu ochiul liber. Strălucirea ei aparentă variază mult în funcţie de poziţia ei faţă de Pământ. Există câteva site-uri Web ce arată poziţia curentă a lui Marte (şi a celorlalte planete) pe cer. Hărţi mai detaliate pot fi create cu un program gen planetarium cum este Starry Night.

Sateliţii lui Marte

Marte are 2 mici sateliţi ce orbitează foarte aproape de suprafaţă:
          Distanţa  Raza   Masa
Satelit   (000 km)  (km)   (kg)   Descoperitor Data
--------- -------- ------ ------- ------------ -----
Phobos        9      11   1.08e16   Hall   	1877
Deimos       23       6   1.80e15   Hall   	1877

("Distanţa" este măsurată de la centrul lui Marte).

Mai multe despre Marte, Deimos, şi Phobos (engleză)

Dezbateri


Express spre Jupiter

Continut ... Soare ... Pământ ... Lună ... Marte ... Phobos ... Jupiter ... Date Gazda

Bill Arnett; Data ultimei actualizări: 23 Iulie 2001