O pledoarie personală


   Aproape toate informatiile din Cele nouă planete au fost adunate de navele spaţiale NASA şi de oamenii de ştiinţă, aceştia fiind plătiţi pentru acest lucru din taxe. Explorarea sistemului solar implică un efort al tuturor şi aceasta trăieşte sau moare din cauza opiniei publice.

   Dar astăzi programul spaţial în Statele Unite are probleme. O serie de eşecuri (Challenger, Observatorul lui Marte) şi defectele ce doar încurcă (antena Galileo, defectele optice ale HST) au schimbat reputaţia NASA dintr-una de îndrazneală şi pragmatism "că se poate face" într-una de birocraţie întrecându-se în certuri. Suportul popular în mare măsură a dispărut. Bugetul său a scăzut rapid. În fiecare zi NASA se luptă să facă faţă cu din ce în ce mai puţin. Multe propuneri bune au fost amânate şi oportunităţi ce se pot întâlni odată în viaţă s-au pierdut.

   Nu trebuie să fie aşa. Vă aduceţi aminte de Apollo? Dacă vreţi să vedeţi programul spaţial al SUA că-şi reface gloria trecută, poţi ajuta. Scrie-i reprezentantului tău în Washington. Convinge-ţi prietenii şi colegii tăi. Alătură-te unui grup de susţinere. Nu lăsa ca politica să fie făcută de opiniile acelora care cred că programul spaţial este doar pentru Trekkies şi această micşorare a bugetului NASA poate acoperi găurile din buget. Fă ca vocea să fie auzită.

   A existat o scrisoare recentă care conţinea o campanie pentru salvarea lui Mars Surveyor. Se pare, un birou al unui congresman a primit un total de zece (10) scrisori de suport care au fost considerate "multe" şi au fost un factor important în decizia congresmanului. Deci în ciuda gândirii convenţionale, vocea ta poate fi într-adevăr auzită.

   Unii cred că Staţia Spaţială şi programul său în general iau puţinii bani de la ştiinţa spaţiala şi se ceartă pentru a tăia din program în speranţa că vor aduna ceva fonduri reziduale. Dar, părerea mea este că, aceasta este o atitudine slab văzută. Un poster Usenet anonim a spus adevărul când scria:

"Sunt aceia care au puncte de vedere diferite despre nevoile noastre în spaţiu. Unii sunt interesaţi de ştiinţă sau doar de frumuseţea unei privelişti extraterestre; ei sunt mulţumiţi privind indirect prin ochii unei maşini; alţii simt chiar că umblă pe acest tărâm extraterestru, sau trimit reprezentanţi umani. Alţii încă cred că destinul omenirii este în stele şi noi trebuie să ne extindem existenţa în spaţiu pentru a supravieţui. Cred că noi trebuie să muncim împreună, şi să ne tolerăm unii altora motivaţiile."

   Benjamin Franklin a spus-o mai succint: "Noi toţi trebuie să ne adunam împreună, sau mai mult ca sigur vom sfârşi separaţi."

   Dacă eşti un cetăţean al unei alte naţiuni, îmi cer scuze pentru consideraţia pentru SUA în tot acest document. (Sunt foarte detaşat de modul cum ţara mea îşi părăseşte partenerii implicaţi în spaţiu). Dacă ţara ta are programul său propriu spaţial (vezi dedesubt) te rog ajut-o şi de asemenea cooperările internaţionale cum ar fi Cassini/Huygens.


   O modalitate uşoară de a ajuta este de a adera la un grup de susţinere a spaţiului ca următoarele. Ele merită suportul de la toţi care ţin la viitorul omenirii în spaţiu.

Societatea Planetară

Societatea Spaţială Naţională

SEDS

Societatea Astronomică a Pacificului

Fundaţia Space Frontier


Agenţii şi centre spaţiale

Alte resurse WWW


Continut ... Nava spaţială ... Pledoarie ... Glosar ... Date Gazda

Bill Arnett; Data ultimei actualizări: 20 Iunie 2001