Nava Spațială Planetară pentru cercetări științifice

Lista următoare conține doar acele nave spațiale care prezintă interes pentru știința planetară. E departe de a fi completă (a se vedea aici pentru mai multe detalii). Multe dintre lucrurile prezentate aici au fost culese de la sci.space FAQ.

Misiuni mai vechi

Luna 2
impactul pe suprafața Lunii 1959 (USSR)

Luna 3
primele fotografii cu fața îndepărtată a Lunii 1959 (USSR)

Mariner 2
prima sondă care a ajuns cu succes la Venus în Decembrie 1962, și care a cules informații prin care s-a confirmat faptul că Venus este o planetă foarte fierbinte (800 grade Fahrenheit, în prezent fiind acceptată valoarea de 900 grade F.) cu o atmosferă acoperită de nori compuși la rândul lor, in mare parte, din dioxid de carbon.

(mai multe informații de la NASA Spacelink)

Mariner 3
lansată pe 5 Noiembrie 1964, s-a pierdut în momentul în care nu i s-a putut înlătura învelișul protector odată ca a ajuns în spațiul interplanetar. Fiind astfel în imposibilitatea de a capta energia solară prin intermediul panourilor solare, sonda "a murit" la puțin timp, odată cu terminarea bateriilor și se află în prezent pe orbita solară. S-a avut în vedere un Mars raid cu Mariner 4.

Mariner 4
sonda geamănă a lui Mariner 3, a ajuns la Marte în 1965 și a luat primele prim planuri ale suprafeței marțiene (22 de toate) în trecerea sa pe lângă planetă. Sonda a găsit o planetă brăzdată de cratere cu o atmosferă mult mai săracă decât se crezuse. Oamenii de știință,pornind de la această scanare a planetei, au ajuns la concluzia că Marte era o planetă "moartă" atât din punct de vedere geologic cât și biologic.

Mariner 9
Mariner 9, sonda geamănă a lui Mariner 8 care a avut o lansare eșuată, o devenit prima navă care a orbitat în jurul lui Marte ,în 1971. A trimis informații despre Planeta Roșie cum nici o altă sondă nu făcuse înainte, dezvăluind vulcani imenși pe suprafața marțiană, precum și sisteme de canioane gigantice, și dovezi că odată pe suprafața planetei curgea apă. Sonda a făcut de asemenea și primele prim - planuri ale celor doi sateliți, mici ca dimensiune, ai lui Marte, Phobos și Deimos.

Apollo
6 aselenizări reușite și mostre de pe Lună între 1969-72. (A șaptea aselenizare, Apollo 18, a fost anulată din motive politice)

(Apollo "pagina principală"; Misiunile Apollo)

Luna 16
mostre aduse de pe Lună în 1970 (USSR)

Pioneer 10 și Pioneer 11
Pioneer 10 a fost prima navă care a ajuns în preajma lui Jupiter în 1973. Pioneer 11 a urmat-o în 1974, dar și-a continuat drumul fiind prima sondă care a studiat Saturn în 1979. Navele Pioneer au fost proiectate pentru a testa abilitatea navelor spațiale de a supraviețui la trecerea prin centura de asteroizi și prin magnetosfera lui Jupiter. Centura de asteroizi a fost un test ușor, însă au fost aproape prăjite de ionii capturați de câmpul magnetic al lui Jupiter. Această informație a fost crucială pentru succesul misiunilor Voyager.

Generatorul RTG al lui Pioneer 11 e mort. Ultima comunicare cu Pământul a avut-o în Noiembrie 1995. Pioneer 10 funcționează încă (cu greu) însă nu mai este urmărit cu regularitate datorită reducerilor de buget. Ultimele date au fost recepționate de la el pe 31 Martie 1997. Au lăsat-o să se afunde în spațiul interstelar, de altfel, prima navă cu o astfel de soartă.

Fiind primele nave spațiale care părăsesc sistemul nostru solar, Pioneer 10 & 11 sunt purtătoarele unui mesaj grafic sub forma unei plăcuțe placată cu aur, de 6 pe 9 inch, prinsă de panoul de comandă al navei.

(Pagina principală a Proiectului Pioneer și mai multe despre Pioneer 10 și Pioneer 11 de la NASA Spacelink; starea curentă de la NASA Ames)

Mariner 10
s-a folosit de Venus ca suport gravitațional pentru Mercur în 1974. Sonda a adus primele imagini apropiate ale atmosferei venusiene în ultraviolet, dezvăluind detalii nevăzute până atunci din stratul de nori, și în plus faptul că întregul sistem de nori face o rotație completă în jurul planetei în patru zile terestre. Mariner 10 a făcut spre sfârșit trei zboruri pe deasupra lui Mercur din 1974 până în 1975 când a rămas fără combustibil pentru controlul alitudinii. Sonda a dezvăluit faptul că Mercur este o planetă puternic brăzdată de cratere, cu o masă mult superioară celei presupuse. Aceasta pare a indica faptul că Mercur are un miez de fier care constituie cam 75 % din întreaga planetă.

(Mai multe de la JPL și JPL)

Venera 7
Prima sondă care a adus date de pe suprafața unei alte planete (Venus) în 1970.

Venera 9
aterizare lină pe suprafața planetei Venus, poze de pe suprafață în 1975. (USSR) A fost prima navă care a aterizat pe suprafața unei alte planete.

Pioneer Venus
1978; orbitator și patru sonde atmosferice; a realizat prima hartă de mare finețe a suprafeței lui Venus.

(mai multe informații de la NASA Spacelink; și NSSDC un ghid de la UCLA)

Viking 1
Viking 1 a fost lansat de la Cape Canaveral, Florida pe 20 August 1975 pe o rachetă TITAN 3E-CENTAUR D1. Sonda a intrat pe orbita marțiană pe 19 Iunie 1976, și aterizarea a avut loc pe versantul vestic al Chryse Planitia pe 20 Iulie 1976. Și-a început devreme programul de căutare de micro-organisme marțiene (încă nu este clar dacă sondele au găsit astfel de urme sau nu), și a trimis incredibile imagini panoramice ale împrejurimilor. Ceea ce au învățat oamenii de știință este că cerul lui Marte este roziu, nu albastru închis cum s-a crezut inițial (culoarea roz se datorează razelor solare care se reflectă din particulele de praf roșiatice prezente în atmosfera sărăcăcioasă). Aterizarea a avut loc pe un câmp de nisip roșu și de bolovani ce se întindeau cât s-a putut cuprinde cu camera de luat vederi.

Viking 2
Viking 2 a fost lansat pe 9 Septembrie 1975 și a ajuns pe orbita marțiană pe 7 August 1976. Aterizarea s-a făcut pe 3 Septembrie 1976 în Utopia Planitia. Misiunea a fost aceeași cu a surorii mai mari cu excepția că de data aceasta seismometrele au funcționat și au înregistrat primul cutremur marțian.

Ultimele date au fost recepționate de la Viking (Lander 1) pe 11 Noiembrie 1982. Controlorii de la JPL au încercat zadarnic timp de 6 luni și jumătate să reia legătura cu Viking Lander 1. Misiunea s-a incheiat în 21 Mai 1983.

Notă: primul "lander" Viking 1 a fost numit Thomas A. Mutch Memorial Station în cinstea ultimului conducător al echipei de vizualizare a imaginilor preluate de la "lander". Muzeului "National Air and Space" din Washington, DC I s-a încredințat păstrarea plăcii Mutch Station Plaque până când aceasta va putea fi atașată unei nave pentru o viitoare expediție mai riguroasă.

(mai multe informații (pdf) și o pagină web de la JPL)

Voyager 1
Voyager 1 (imaginea de sus) a fost lansat pe 5 Septembrie 5 1977, și a zburat pe deasupra lui Jupiter pe 5 Martie 1979 și a lui Saturn pe 13 Noiembrie 1980. Voyager 2 a fost lansat pe 20 August 1977 (înaintea lui Voyager 1), și a zburat pe deasupra lui Jupiter pe 7 August 1979, a lui Saturn pe 26 August 1981, a lui Uranus pe 24 Ianuarie 1986 și a lui Neptun pe 8 August 1989. Voyager 2 a profitat de o aliniere rară (o dată fiecare 189 de ani) pentru a trece de la o planetă exterioară la alta. Voyager 1 ar fi putut, în principiu, să-și continue drumul spre Pluto, dar JPL a optat pentru o apropiere sigură de Titan

Datorită celor 2 sonde, cunoștințele noastre despre cele 4 planete gigantice, sateliții lor, și inelele lor s-au îmbogățit consistent. Voyager 1&2 a descoperit că Jupiter are o dinamică a atmosferei complicată, fulgere și aurore. S-au descoperit trei sateliți. Două din surprizele cu adevărat mari au fost că Jupiter are inele și că Io are vulcani sulfuroși activi, cu efecte majore asupra atmosferei joviene.

Când cele două sonde au ajuns la Saturn, au descoperit peste 1000 de bucle și 7 sateliți, incluzând și presupușii sateliți păstoriți care țin pe loc inelele. Vremea era blândă față de cea de pe Jupiter: jeturi masive se substaţă care variază foarte puţin în (este cunoscută o buclă albă activă de 33 de ani). Atmosfera pe Titan era încețoșată. Aspectul lui Mimas era înspăimântător: un crater de impact masiv îl făcea să se asemene cu o Stea Moartă. Surpriza cea mare o constituia aspectul ciudat al inelelor. Prezența buclelor, ondulațiilor și a spițelor era neașteptată și greu de explicat.

Voyager 2
Voyager 2, mulțumită unor eforturi inginerești și de programare de-a dreptul eroice, și-a continuat misiunea spre Uranus și Neptun. Uranus în măreția lui apărea ca o planetă monocromatică. Ca o ciudățenie, s-a descoperit că axa sa magnetică erau puternic deplasată față de axa sa rotațională complet răsucită, ceea ce-i conferea lui Uranus o magnetosferă neobișnuită. Au fost găsite canale înghețate pe Ariel, iar Miranda era o neobișnuită mixtură de felurite regiuni. Au mai fost descoperiți 10 sateliți și încă un inel.

Spre deosebire de Uranus, pe Neptun s-a găsit o atmosferă încă activă, fiind descoperite mai multe tipuri de nori. Arcele inelelor s-au dovedit a fi petece strălucitoare ale inelelor. S-au mai descoperit două inele, și alți sateliți. Axa magnetică a lui Neptun era de asemenea răsucită. Triton avea un aspect brăzdat de gheizere. (Ce se prezintă în stare lichidă la 38K?)

Dacă toate vor merge bine, vom putea menține legătura cu ambele nave spațiale până cel puțin în 2030. Ambele Voyager au suficient combustibil - se estimează că lui Voyager 1 îi va ajunge până în 2040 iar lui Voyager 2 până în 2034. Problema apare la RTG - uri (generatoare termale pe bază de radio-izotopi). Energia pe care o produc RTG - urile scade câte puțin anual. Se estima că energia pentru instrumentul UVS (spectrometrul în ultraviolet) va ajunge până în 2000. Mai apoi, până în 2010, se așteaptă ca energia să scadă atât de mult încât să nu poată fi alimentate în același timp toate instrumentele pentru câmpuri și particule. Atunci e planificat să intre în funcțiune un plan de gestionare a alimentării cu energie, astfel încât unele instrumente să funcționeze pe când altele nu. Nava poate supraviețui în acest fel încâ aproximativ 10 ani, și abia apoi energia va fi probabil mult prea scăzută pentru a mai menține nava în funcționare.

( Pagina principală a Proiectului Voyager de la JPL; o altă "pagină" reușită la NSSDC; relatări și o pagină web de la JPL; Informații generale de la NASA/ARC)

Vega
Proiectul Internațional VENUS-HALLEY, lansat în 1984, a transportat un orbitar Venus și un modul pentru aterizare (lander) și a executat un zbor în apropierea Cometei Halley.

(Pagina principală a Misiunii Vega

Phobos
În 1988 USSR a lansat două nave spațiale. Una a fost dată dipsărută. Înainte să eșueze și a doua, aceasta a reușit să transmită câteva imagini.

(Pagina principală a Misiunii Phobos

Giotto
Giotto a fost lansat de pe un Ariane-1 de către ESA pe 2 Iulie 1985, și s-a apropiat la 540 km +/- 40 km de nucleul Cometei Halley pe 13 Martie 1986. Nava spațială era dotată cu 10 instrumente incluzând o cameră în mai multe culori, și a trimis date până cu puțin timp înainte de momentul în care s-a apropiat cel mai tare de comată, când legătura s-a întrerupt temporar. Giotto a fost grav deteriorat de particulele de mare viteză întâlnite în momentul apropierii, ceea ce a determinat trecerea sa în hibernare la puțin timp după aceea.

În Aprilie 1990, Giotto a fost reactivat. Trei dintre instrumentele sale s-au dovedit complet operaționale, 4 parțial distruse însă operaționale, pe când restul, incluzând camera, erau neutilizabile. Pe 2 Iulie 1990, Giotto a trecut prin apropierea Pâmăntului și a fost redirectat spre cometa Grigg-Skjellerup pentru un zbor de recunoaștere, pe 10 Iulie 1992.

(mai multe informații de la NSSDC)

Clementine
o misiune comună a celor de la Ballistic Missile Defense Organization (fostă SDIO) și NASA pentru a testa senzorii de zbor dezvoltați de către Lawrence Livermore pentru BMDO. Nava, construită de către Naval Research Lab, a fost lansată pe 25 Ianuarie 1994 pe o orbită de la 425 km la 2950 km în jurul Lunii pentru o misiune de cartografiere de 2 luni. Printre instrumentele de la bord se aflau de la aparate de vizualizat în UV la cele în IR mediu, incluzând un lidar cu ajutorul căruia se pot obține date altimetrice pentru latitudinile medii ale Lunii. La începutul lui Mai nava urma să fie scoasă de pe orbita lunară și trimisă spre asteroidul 1620 Geographos dar o defecțiune a împiedicat această încercare.

Controlorii de zbor de la sol au reușit totuși să reia controlul navei. Se ia în considerare o misiune viitoare pentru această navă.

(pentru mai multe informații vizitați pagina principală a Misiunii Clementine de la USGS precum și pagina Clementine de la NASA PDS sau Misiunea Clementine de la LPI.)

Mars Observer
orbitator al lui Marte dotat și cu o cameră de rezoluție .5 m/pixel. Lansat pe 25 Septembrie 1992 pe un transportator Titan III/TOS. S-a pierdut însă contactul cu Mars Observer pe 21 August 1993 când acesta se pregătea să intre pe orbita lui Marte. Nava a fost confirmată ca pierdută (analiză postmortem). Mars Global Surveyor, o misiune înlocuitoare de mare succes, sortită a atinge marea majoritate a țelurilor științifice ale lui Mars Observer.

Magellan
Lansată în Mai 1989, Magellan a cartografiat 98% din suprafața lui Venus la o rezoluție de mai bine de 300 m și a obținut o hartă detaliată a câmpului gravitațional pentru 95% din planetă. Recent, Magellan a executat un program de 80 de zile pentru studiul aerodinamicii, coborând și încercând să-și păstreze o orbită circulară. Magellan și-a terminat cartografierea radar și colecționarea de date despre gravitație. La sfârșitul lui 1994, chiar înainte să eșueze datorită deteriorării panourilor solare, Magellan a fost trimis intenționat în atmosfera lui Venus pentru a studia mai departe tehnici aerodinamice care ar putea economisi combustibil pe viitor.

(mai multe informații (pdf), o pagină web și o altă pagină web de la JPL; relatări de la NSSDC)

Mars 96
un orbitar d dimensiuni mari, dotat cu mai multe lander-e, cunoscut inițial ca Mars 94. Lansarea sa în 17 Noiembrie 1996 a eșuat. (Mars 96 inițial era cunoscut pentru o perioadă sub numele de Mars 98, fiind mai apoi anulat.) (mai multe informații de la MSSS și de la IKI (Rusia))

Misiuni active

Voyager 1 și 2
sunt operaționale încă, după mai mult de 15 ani în spațiu și se află undeva în afara Sistemului Solar. Cele două Voyager se presupune că vor dura până în anul 2015 când generatoarele lor termoelectrice cu radioizotopi (RTG) vor înceta să mai funcționeze. Traiectoriile lor indică lipsa vreunei planete dincolo de Pluto. Următoarea lor mare descoperire ar trebui să fie localizarea heliopauzei. Ambele Voyager au detectat emisii radio de frecvență joasă care se crede că provin de la heliopauză.

Cele două Voyager își folosesc spectrometrele în ultraviolet pentru a cartografia heliosfera și a studia vântul interstelar. Detectoarele de raze cosmice studiază spectrul energetic al razelor cosmice interstelare din partea exterioară a heliosferei.

Voyager 1 a trecut de nava Pioneer 10 și este în prezent cel mai îndepărtat obiect creat de om care a ajuns în spațiu.

(mai multe informații de la JPL)

Galileo
Jupiter orbitator și sondă atmosferică, în prezent pe orbita lui Jupiter. Va face ample survolări ale sateliților jovieni iar sonda a coborât în atmosfera lui Jupiter pentru a furniza pentru prima dată aspectul interior al unui gigant de gaz.

Galileo a trimis deja primele imagini clare ale celor doi asteroizi, 951 Gaspra și 243 Ida, luate în timp ce se îndrepta spre Jupiter. A trimis de asemenea imagini ale impactului Cometei SL9 cu Jupiter dintr-un unghi privilegiat.

Efortuile de deschidere a High Gain Antenna (HGA), care a rămas blocată, au fost abandonate. Folosindu-se de propria Low Gain Antenna, Galileo transmite date cu o rată de aproximativ 10 biți pe secundă. JPL a dezvoltat un plan de asigurare a datelor folosind îmbunătățiri ale antenelor de recepție din Deep Space Network și compresia de date (asemănătoare cu JPEG pentru imagini, compresie fără pierderi pentru datele de la celelalte instrumente) pe navă. Acestea ar trebui să-i permită lui Galileo să-și atingă aproximativ 70% din obiectivele sale științifice chiar folosind antena de mult mai mică viteză Low Gain Antenna. Monitorizarea pe termen lung a vremii joviene, care consistă din multe imagini, va avea cel mai mult de suferit.

   Programul lui Galileo (datele UTC)
   ----------------
   10/18/89 - lansarea  de pe nava spațială
   02/09/90 - Survolarea lui Venus
   10/**/90 - Transmiterea datelor de pe Venus
   12/08/90 - Primul survol al Pâmăntului 
   05/01/91 - High Gain Antenna (trebuia să fie) deschisă
   07/91 - 06/92 - Prima trecere prin Centura de Asteroizi 
   10/29/91 - Survolarea asteroidului Gaspra 
   12/08/92 - Al doilea survol al Pământului 
   05/93 - 11/93 - A doua trecere prin Centura de Asteroizi 
   08/28/93 - Survolarea asteroidului Ida 
   07/13/95 - Separarea sondelor
 
   07/20/95 - Procedura de deviere a Orbiter-ului 

   12/07/95 - Întâlnirea cu Jupiter 

   06/27/96 06:30 - Ganymede-1
   09/06/96 19:01 - Ganymede-2
   11/04/96 13:30 - Callisto-3
   11/06/96 18:42 - Europa-3A (survol "neplanificat" @32,000 km pe aceeași orbită cu Callisto-3)
   12/19/96 06:56 - Europa-4
   01/20/97 01:13 - Europa-5A (survol @27,400 km în timpul conjuncției solare - mișcare strategică pentru gravitație - nu din interes științific)
   02/20/97 17:03 - Europa-6
   04/04/97 06:00 - Europa-7A ("neplanificat" @23,200 km pe orbita lui Ganymede-7)
   04/05/97 07:11 - Ganymede-7
   05/06/97 12:12 - Callisto-8A ("neplanificat" @33,500 km pe orbita lui Ganymede-8)
   05/07/97 15:57 - Ganymede-8
   06/25/97 13:48 - Callisto-9
   06/26/97 17:20 - Ganymede-9A ("neplanificat" @80,000 km pe orbita lui  Callisto-9)
   09/17/97 00:21 - Callisto-10
   11/06/97 21:47 - Europa-11 (mai multe detalii) 
Prelungirea misiunii lui Galileo a fost aprobată. Dacă toate merg bine, va petrece alți doi ani concentrându-se în special pe Europa.

(La dispoziția publicului și pentru scopuri educaționale (imagini!); Pagina principală Galileo; Pagina principală a sondei Galileo și mai multe informații de la JPL; noutăți; pagină web; pagina NSSDC; rezultatele preliminarii ale sondei de la JPL și ARC și LANL)

Hubble Space Telescope
lansat în Aprilie 1990; reparat în Decembrie 1993. HST poate furniza imagini și spectre pe o perioadă lungă de timp. Aceasta conferă o importantă îmbogățire a datelor de rezoluție superioară de la sondele planetare. Spre exemplu date recente de la HST arată că Marte e mai rece și mai uscată decât în timpul misiunilor Viking; de asemenea imagini de la HST cu Neptun indică faptul că structurile sale atmosferice se modifică rapid.

Numit după astronomul american Edwin Hubble.

Mult mai multe informații despre HST și imagini HST sunt disponibile la Space Telescope Science Institute. Cele mai noi imagini de la HST sunt afișate cu regularitate. (Iată aici o scurtă istorie a proiectului HST. Mai puteți găsi informații HST la JPL.)

Ulysse
investighează în prezent regiunile polare ale Soarelui (European Space Agency/NASA). Ulysse a fost lansat de pe nava spațială Discovery în Octombrie 1990. În Februarie 1992, s-a folsit de un impuls gravitațional de la Jupiter pentru a ieși de pe planul eliptic. În prezent și-a îndeplinit misiunile de survolare a ambilor poli ai Soarelui. Misiunile sale s-au extins pe încă o orbită pentru a face posibilă survolarea polilor solari și în apropierea ciclului petei solare. Afeliul său este de 5.2 AU, și, surpinzător, periheliul său este de aproximativ 1.5 AU - într-adevăr, o navă care studiază Soarele se află la o distanță mai mare de Soare decât Pământul! S-a presupus că va facilita o mult mai bună înțelegere a câmpului magnetic solar și a vântului solar.

(Paginile principale ale lui Ulysse de la JPL și ESA; și încă alte informații de la JPL)

Wind
După lansarea sa din 1 Noiembrie 1994, satelitul Wind al celor de la NASA se va fixa pe un punct strategic dintre Soare și Pământ, oferind oamenilor de știință o ocazie unică de a studia enorma curgere de energie și putere cunoscută ca vântul solar.

Scopul științific primar al acestei misiuni este de a măsura masa, forța și energia vântului solar care sunt transferate într-un fel mediului ambiental din jurul Pământului. Cu toate că s-au învâțat multe din misiunile spațiale precedente, este necesar să se culeagă cât mai multe informații detaliate din diferite regiuni strategice ale spațiului înconjurător al Pământului înainte ca oamenii de știință să înțeleagă modurile în care atmosfera planetei răspunde la schimbările vântului solar.

Lansarea reprezintă o altă premieră: un instrument rusesc zboară pe o navă spațială americană. Spectrometrul Konus Gamma-Ray, pus la dispoziție de Institutul Ioffe din Rusia, este unul dintre cele două instrumente de pe Wind care se va ocupa cu studiul razelor cosmice gamma provenite din explozii. La bord se află și instrumente de proveniență franceză.

La început, satelitul se va mișca pe o orbită în forma cifrei opt, în jurul Pământului, folosindu-se de câmpul gravitațional al Lunii. Cel mai îndepărtat punct față de Pământ, al traiectoriei sale, va fi la 990,000 mile (1,600,000 kilometri), iar cel mai apropiat la cel puțin 18,000 mile (29,000 kilometri).

Mai apoi, nava Wind se va încadra într-o orbită specială sub formă de halo față de fluxul urcător față de Pământ al vântului solar, la singura distanță care îi permite lui Wind să rămână mereu între Pământ și Soare (în jur de 930,000 până la 1,050,000 mile, sau 1,500,000 până la 1,690,000 kilometri, de la Pământ).

NEAR
De la misiunea The Near Earth Asteroid Rendezvous (NEAR) se așteaptă răspunsuri la întrebări elementare despre natura obiectelor din împrejurul Pământului cum ar fi asteroizii și cometele.

Lansată pe 17 Februarie 1996 la bordul unei rachete Delta 2, nava NEAR avea planificat să ajungă în apropierea asteroidului 433 Eros la începutul lui Ianuarie 1999. Misinea era de a cerceta corpul stâncos pe durata cel puțin a unui an, la înălțimi apropiate de 15 mile (24 kilometri). Eros este unul dintre cei mari impozanți și mai bine observabili asteroizi a cărui orbită se încrucișează cu cea a Pământului. Acești asteroizi sunt înrudiți cu mult mai numeroșii asteroizi ce formează "Centura primară" ce orbitează în jurul Soarelui formând un întins inel de forma unei gogoașe între Marte și Jupiter.

(Pagina principală NEAR; mai multe informații de la NSSDC; mai multe de la Universitatea John Hopkins; Materiale curiculare; mai multe de la JPL)

Programul Mars Surveyor
Lansată cu un vehicul Delta II expendabil de la Cape Canaveral, pe 7 Noiembrie 1996, nava se află în prezent pe orbită în jurul lui Marte. Nava înconjoară planeta la fiecare două ore, menținând o orbită "sincronă cu Soarele" astfel încât Soarele să se afle la un unghi standard deasupra orizontului în fiecare imagine și să permită o iluminare permanentă și optimă a suprafețelor. Nava va căra o parte a instrumentelor de pe Mars Observer și le va folosi pentru a culege date despre Marte pe parcursul unui an marțian, echivalentul a doi ani pe Pământ. Nava va fi mai apoi folosită pe post de centru de transmisie de informații de la "lander"-e aparținând de U.S. și internaționale precum și de la sonde de joasă înălțime, pe o perioadă de încă trei ani.

(Pagina principală MGS de la JPL; Misiuni planificate din 1996 până în 2003)

Pathfinder
Mars Pathfinder (cunoscută sub denumirea de Cercetarea mediului ambiant de pe Marte, sau MESUR (Mars Environmental Survey), Pathfinder) este cea de-a doua misiune cu buget redus pentru cercetări planetare, a celor de la NASA. Misiunea constă într-un modul de aterizare ("lander") și un vehicul pentru deplasarea la suprafața planetei cunoscut sub numele de Sojourner. Misiunea are ca țintă în primul rând demonstrarea eficacității acestor misiuni cu cost redus pentru explorarea suprafeței marțiene. Acest obiectiv va fi atins de testele la nivelul comunicației între vehiculul de suprafață și modulul pentru aterizare,pe de o parte și între acest modul și Pământ, pe de altă parte precum și de testele la nivelul dispozitivelor și senzorilor de imagine.

Printre obiectivele științifice se includ și cercetarea intrării în atmosfera planetei, panoramarea suprafeței precum și realizarea de prim planuri, având ca scop caracterizarea mediului marțian pentru misiuni viitoare.Nava urmează să intre în atmosfera marțiană fără a intra pe o orbită în jurul planetei, și va ateriza pe Marte cu ajutorul parașutelor, a rachetelor și a sacilor cu aer, având grijă să facă măsurători la coborâre. Înainte de aterizare, nava se va închide cu trei panouri solare triunghiulare, care se vor desfășura imediat după aterizare.

Mars Pathfinder a fost lansat pe 4 Decembrie 1996 și a aterizat cu succes pe Marte pe 4 Iulie 1997.

(informații și pagina principală MPF de la JPL; mai multe informații de la NSSDC; imagini și relatări apărute în presă de la MSFC; Mars Watch, Punerea în legătură a Comunităților de Observatori ai lui Marte, Amatori și Profesioniști, pentru a le oferi suport observațional pentru misiunea Mars Pathfinder)

Cassini
Orbitator al lui Saturn și sondă atmosferică a lui Titan. Cassini este un proiect comun al celor de la NASA/ESA creat pentru a realiza explorarea sistemului Saturnian cu ajutorul orbitatorului saturnian Cassini și a sondei Huygens pentru Titan. Cassini a fost lansat la bordul lui Titan IV/Centaur în 15 Octombrie 1997. În drumul său spre Saturn, Cassini va efectua mai întâi două zboruri spre Venus, asistate de gravitația planetei, apoi unul spre Pământ și apoi unul spre Jupiter (o traiectorie "VVEJGA"). Va ajunge la Saturn pe 1 Iulie 2004. După sosire, nava Cassini va efectua o serie de manevre pentru a se instala pe o orbită în jurul lui Saturn. Spre sfrșitul acestei orbite inițiale, sonda Huygens se va separa de orbitator și va coborî în atmosfera lui Titan. Orbitatorul va transmite datele provenite spre Pământ pentru aproximativ 3 ore, timp în care sonda va traversa înnourata atmosferă îndreptându-se spre suprafața lui Titan. După încheierea misiunii sondei, orbitatorul își va continua traversarea sistemului saturnian pentru încă trei ani. Traiectoriile sincrone ale lui Titan vor permite cam 35 de zboruri pe lângă el precum și zboruri îndreptate spre Iapetus, Dione și Enceladus. Trei sunt obiectivele mai importante ale acestei misiuni: supravegherea unor studii detaliate ale atmosferei lui Saturn, a inelelor și a magnetosferei; realizarea unor studii aprofundate ale sateliților saturnieni și să descrie atmosfera și suprafața lui Titan.

Un obiectiv anterior a fost anulat din cauza costurilor și anume un zbor spre asteroizi misiune asemănătoare cu recunoscutele misiuni Galileo pe lângă of Ida și Gaspra.

Unul dintre aspectele cele mai intrigante ale lui Titan este posibilitatea ca suprafața sa să fie acoperită parțial cu lacuri de hidrocarburi lichide covered provenite din procesele fotochimice din atmosfera superioară. Aceste hidrocarburi condensează și formează astfel un strat de smog care eventual se așterne pe suprafață sub forma ploilor. Orbitatorul Cassini se va folosi de radarul de la bord pentru a pătrunde dincolo de norii de pe Titan și pentru a determina dacă se află sau nu lichid pe suprafața planetei. Cu ajutorul experimentelor atât de la bordul orbitatorului cât și de pe sondă se vor determina procesele chimice care conduc la formarea acestei atmosfere unicat.

	 Datele programate pentru misiunea Cassini (Traiectoria VVEJGA)
	 -------------------------------------------------------------
	   10/15/97 - Lansarea Titan IV/Centaur
	   04/26/98 - Asistarea gravitațională Venus 1
	   06/24/99 - Asistarea gravitațională Venus 2
	   08/18/99 - Asistarea gravitațională Pământ 
	   12/30/00 - Asistarea gravitațională Jupiter
	   07/01/04 - Sosirea la Saturn
	   11/06/04 - Separarea sondei 
	   11/27/04 - Intrarea sondei pe Titan
	   06/25/08 - Sfârșitul primei misiuni

(Pagina principală Cassini de la JPL; Pagina principală Huygens; o altă pagină Cassini de la JPL; mai multe informații de la JPL; de la NASA Spacelink; informații despre Experimentul Doppler Wind pe Huygens)

Lunar Prospector
Lunar Prospector, prima misiune NASA pe Lună în aproximativ 30 de ani, a fost lansat pe 6 Ianuarie 1998. Cam într-o lună se și așteptau răspunsuri la întrebări mai vechi, referitoare la resursele sale, la structură și origini. (Bun venit pe Lună, pagina principală cu Lunar Prospector); more de la NSSDC

Stardust
Programat pentru lansare în Februarie 1999, Stardust are misiunea de a zbura în apropierea unei comete și ca premieră, de a aduce material din coada cometei pentru a fi studiat de specialiști de pretutindeni. Programat să zboare în apropierea lui Comet Wild-2 în 2004, el se va întoarce pe Pământ în 2006.

(pagina principală)

Misiuni viitoare

Orbitatorul Europa
Parte din proiectele NASA "Ice and Fire Preprojects", planificarea a început cu o misiune spre Europa, pentru a măsura grosimea suprafeței de gheață și pentru a detecta un eventual ocean de lichid dedesubt. Folosind un instrument numit un sonar radar pentru a propaga undele radio prin gheață, orbitatorul științific Europa va putea să detecteze o mască de gheață, probabil la o adâncime de 1 km. Alte instrumente vor cerceta detalii ale suprafeței și legate de procesele interne. Această misiune se vrea una predecesoare celei de trimitere a "hidroboților" sau a submarinelor controlate de la distanță care vor putea topi gheața și explora fără probleme lumea subacvatică.

(pagina principală; uitați-vă și la Exploratorul Oceanic Europa)

Pluto-Kuiper Express

(fost Pluto Express și înainte Survol Rapid al lui Pluto) o mică, rapidă și relativ ieftină excursie spre încă nevizitata Pluto. Posibila lansare s-a stabilit pe 2001 (dacă se autorizează un nou start în 1998). Se dorea lansarea a două nave cântărind mai puțin de 100 kg folosind Titan IV/Centaur sau Proton (probabil utilizând platforme de impact adiționale solide) în 2001 și întâlnirea cu Pluto și Charon prin 2006-8 (depinzând de alegerea traiectoriei). Zborurile de cercetare se efectuează la viteze de 12-18 km/secundă; datele se vor înregistra la bordul sondelor în timpul scurtelor întâlniri și vor fi returnate spre Pământ lent (datorită energiei puține, antenelor mici și distanțelor mari) pe parcursul unui an și ceva. Sondele rusești "Drop Zond" pentru cercetarea atmosferei trebuie de asemenea incluse.

Obiectivele științifice include descrierea la nivel global a geologiei și geomorfologiei lui Pluto și Charon, cartografiind ambele fețe ale fiecărui corp, și descriind atmosfera de pe Pluto (atmosfera îngheață odată ce Pluto se îndepărtează de Soare, așa că o lansare timpurie și minimalizând timpul de zbor sunt niște factori critici pentru aceste obiective). Pachetul de instrumente de 7 kilograme poate conține și o cameră CCD de luat imagini, spectrometru pentru cartografiere în IR, spectrometru în UV și instrumente radio pentru experimente științifice privind obscuritatea.

Nava PFF va fi o reprezentare miniaturizată a actualelor clase de platforme din afara sistemului solar, rupând tradiția sondelor tot mai scumpe și mai complexe cum ar fi Galileo și Cassini.

S-a scris un articol despre PFF de către creatorii săi în Sep/Oct 1994 ca o temă propusă de "The Planetary Report", o scrisoare informativă bilunară a celor de la "The Planetary Society".

Finanțarea acestui proiect este însă foarte îndoielnică.

(mai multe informații de la NASA; Pagina principală Pluto Express; Pluto Express Science)

Muses-C Misiunea supravegheată de către japonezi, Muses-C, va culege mostre dintr-un asteroid pe care la va aduce pe Pământ.

Această misiune pionierească în domeniu, se va folosi de noi tehnologii de zbor, incluzând propulsia solară electrică, pentru a trimite o navă spre asteroidul 4660 Nereus și a lăsa un vehicul de explorare a suprafeței (dezvoltat de cei de la JPL), de dimensiunea unei cutii pentru pantofi. Nava Muses-C va lansa și o încărcătură explozivă în asteroid, va colecta bucățile rezultate din explozie și le va returna spre Pământ într-o capsulă pentru a fi analizate în laboratoare specializate. Misiunea este programată să înceapă în 2002.

(Toate misiunile sunt NASA, cu excepția celor etichetate altfel)

Mai multe despre Nave Spațiale Planetare Științifice


Continut ... Vizualizare ... Nave spațiale ... Cerere ... Date Gazda

Bill Arnett; din păcate această pagină nu a mai fost împrospătată de mult timp