Titan

Saturn VI

   Titan este al cincisprezecelea dintre sateliţii cunoscuţi ai lui Saturn și cel mai mare:
        orbita:    1,221,830 km de la Saturn
        diametru: 5150 km
        masa:     1.35e23 kg
   În mitologia greacă Titanii erau o familie de giganţi, copii ai lui Uranus și Gaia, care sperau să conducă cerurile însă au fost detronaţi și înlocuiţi de familia lui Zeus.

   Descoperit de Huygens în 1655.

   S-a crezut multă vreme că Titan a fost cel mai mare satelit din sistemul solar însă observaţii recente au arătat că atmosfera lui Titan este atât de densă încăt suprafaţa sa solidă este puţin mai mică decât a lui Ganymede. Titan este nu în ultimul rând mai mare în diametru ca Mercur și mai mare și mai masiv ca Pluto.

   Unul dintre obiectivele principale ale misiunii Voyager 1 era studiul lui Titan. Voyager 1 s-a apropiat la 4000 km de suprafaţă. Am învăţat în acele scurte minute ale întâlnirii mai multe decât am învăţat în 300 de ani.

   Cu toate acestea cunoștinţele noastre sunt frustrant de puţine. Titan este înconjurat de o atmosferă densă, opacă; suprafaţa nu poate fi văzută sub nici un chip în lumină vizibilă (mai jos, stânga). (Misiunea Cassini va cartografia suprafaţa lui Titan cu un radar așa cum a făcut Magellan la Venus.) Toto ceea ce arată imaginile de pe Voyager sunt niște variaţii ale culorilor emisferei nordice faţă de cea sudică. Unele porţiuni ale suprafeţei sunt invizibile cu pentru instrumente IR de pe HST.

   Titan e similar sub aspectul masei cu Ganymede, Callisto, Triton și (probabil) Pluto. Nu se știe dacă are o structură internă ca și Ganymede sau dacă este uniform ca și Callisto.

   Titan este cam jumătate apă îngheţată și jumătate material stâncos. Este probabil direrenţiat în mai multe straturi cu un centru de 3400 km stâncos, înconjurat de mai multe straturi compuse din mai multe forme de gheaţă. Interiorul său poate fi încă fierbinte. Deși similar la compoziţie cu Rhea și în rest cu sateliţii lui Saturn, este totuși mai densă datorită faptului că este atât de mare încât gravitaţia îi comprimă interiorul.

   Singurul dintre sateliţii sistemului solar, Titan are o remarcabilă atmosferă. La suprafaţă, presiunea este de mai mult de 1.5 bar (50% mai mare decât a Pământului). Este compusă în mare parte din nitrogen molecular (ca și a Pământului) cu nu mai mult de 6% argon și câteva procente de metan. Interesant este însă faptul că s-au găsit urme a cel puţin o duzină de compuși organici (de exemplu etan, cianuri hidrogenate, dioxid de carbon) și apă. Organicele formate asemeni metanului, care domină în atmosfera superioară a lui Titan, sunt distruse de lumina solară. Rezultatul e asemănător smogului care plutește deasupra marilor orașe însă mult mai dens. În multe feluri, situaţia este similară cu cea de pe Pământ, în epoci timpurii, când viaţa abia apărea.

   Titan nu are câmp magnetic și orbitează uneori în afara magnetosferei lui Saturn. De aceea este direct expus vântului solar. În acest fel, anumite molecule din atmosfera superioară pot fi ionizate și purtate departe.

   La suprafaţă, temperatura lui Titan este de aproximativ 94 K (-290 F). La această temperatură apa îngheţată nu mai sublimează și de aceea sunt foarte puţini vapori de apă în atmosferă. Totuși, se observă o intensă activitate chimică; rezultatul final se pare însă că este un smog foarte dens.

   Există nori răsfiraţi în atmosfera lui Titan în completare la ceaţa persistentă. Acești nori sunt compuși probabil din metan, etan sau alţi compuși organici simpli. Culoarea portocalie, după cum se vede din spaţiu, se datorează altor compuși chimici aflaţi în cantităţi mici.

   Este posibil ca norii de etan să producă ploaie de etan lichid pe suprafaţă producând probabil un "ocean" de etan (sau un compus etan/metan) de până la 1000 m adâncime. Observaţii radar recente de la sol a trecut aceste presupuneri sub semnul întrebării.

   Observaţii recente cu Telescopul Spaţial Hubble arată niște imagini în infraroșu remarcabile ale suprafeţei lui Titan (dreapta și sus). Camera lui Voyager nu a putut să străpungă atmosfera lui Titan însă în infraroșu apropiat ceaţa devine mult mai transparentă, și imaginile de pe HST sugerează că un "continent" există pe acea emisferă a lui Titan care stă aplecată în faţă pe orbită. Aceste rezultate ale lui Hubble nu dovedesc că există "mări" de lichid, ci doar că Titan prezintă întinse zone întunecate și strălucitoare pe suprafaţa sa. Partea pentru aterizarea sondei Huygens a fost aleasă în parte prin examinarea acestor imagini. Va fi chiar la malul celui mai mare "continent" la 18.1 grade Nord, 208.7 grade longitudine.

   Observaţiile lui HST mai indică faptul că rotaţiile lui Titan sunt sincrone ca a multora dintre sateliţii lui Saturn.

Mai multe despre Titan

Probleme deschise


Expres spre Miranda

Continut ... Saturn ... Rhea ... Titan ... Hyperion ... Date Gazda

Bill Arnett; Data ultimei actualizări: 20 Octombrie 2000