Triton

Neptun I

   Triton ("TRY ton") este al şaptelea şi de departe cel mai mare dintre sateliţii lui Neptun:
        orbita:    354,760 km de la Neptun
        diametru: 2700 km
        masa:     2.14e22 kg
   Descoperit de Lassell în 1846 la puţine săptămâni după descoperirea lui Neptun însuşi.

   În mitologia greacă, Triton este un zeu al mării, fiul lui Poseidon (Neptun); în mod obişnuit reprezentat ca având capul şi bustul de om şi coada de peşte.

   Triton a fost vizitat de o singură navă, Voyager 2 pe 25 August 1989. Aproape tot ce ştim despre el am aflat din această întâlnire.

   Orbita lui Triton este retrogradă. Este singurul satelit dintre cei mari care orbitează "invers", ceilalţi sateliţi cu orbită retrogradă fiind sateliţii lui Jupiter Ananke, Carme, Pasiphae şi Sinope şi Phoebe a lui Saturn toate acestea având însă mai puţin de 1/10 din diametrul lui Triton. Triton nu se poate să se fi condensat din Nebuloasa Solară primară în această configuraţie; trebuie să se fi format în altă parte (poate în Centura Kuiper?) şi capturat mai apoi de Neptun (determinând poate o coliziune cu un satelit neptunian acum distrus). Un scenariu de captare s-ar putea să fi afectat nu numai orbita lui Triton dar şi orbita neobişnuită a lui Nereid şi să fi furnizat energia necesară pentru a topi şi diferenţia interiorul lui Triton.

   Din cauza orbitei sale retrograde, interacţiunile dintre Neptun şi Triton înlătură energia lui Triton reducându-i orbita. Cândva în viitorul îndepărtat fie se va sparge (formând probabil un inel) fie se va prăbuşi pe Neptun.

   Natura neobişnuită a orbitei lui Triton, similarităţile cu compoziţia masei lui Pluto şi excentricitatea ridicată, orbita lui Pluto care se intersectează cu cea a lui Neptun sugerează o posibilă legătură între acestea în trecut. Acestea sunt însă doar simple presupuneri momentan.

   Axa de rotaţie a lui Triton este de asemenea neobişnuită, fixată la 157 de grade cu înclinaţie spre axa lui Neptun (care este înclinată 30 de grade faţă de planul orbitei lui Neptun). Aceasta conduce la o orientare cu înclinare spre Soare într-un fel asemănătoare cu cea a lui Uranus cu regiunile polare şi ecuatoriale alternând în etalarea la Soare. Aceasta conduce probabil la schimbări radicale de la un anotimp la altul din moment ce polii îşi schimbă orientarea spre Soare. În timpul întâlnirii cu Voyager 2, polul sud al lui Triton era orientat spre Soare.

   Densitatea lui Triton (2.0) este uşor mai mare decât cea a sateliţilor de gheaţă ai lui Saturn (de exemplu Rhea). Triton este compus din apă îngheţată doar 25% cu rămăşiţe de material stâncos.

   Voyager a descoperit că Triton are atmosferă, chiar dacă este una foarte subţire (cam 0.01 milibari), compusă în mare parte din nitrogen şi o mică cantitate de metan. Se observă şi o ceaţă subţire pe 5-10 km.

   Temperatura la suprafaţa lui Triton e de doar 34.5 K (-235 C, -391 F), la fel de rece ca şi pe Pluto. Aceasta se datorează în mare parte albedo-ului ridicat (.7 - .8) ceea ce înseamnă că doar o mică parte din lumina de la Soare este absorbită. La această temperatură metanul, azotul (nitrogenul) şi dioxidul de carbon îngheaţă (se solidifică).

   Există puţine cratere vizibile; suprafaţa este relativ tânără. Aproape întreaga emisferă sudică este acoperită cu o "căciulă" de azot şi metan îngheţat (dreapta).

   Pe suprafaţa lui Triton există întinse creste şi văi luând forme interesante. Acesta este probabil rezultatul ciclurilor de îngheţare/dezgheţare.

   Cele mai interesante (şi neaşteptate) forme de relief prezente în această lume o reperzintă vulcanii de gheaţă. Materialul eruptiv îl reprezintă probabil azotul lichid, praf, sau compuşi ai metanului din adâncime. Una dintre imaginile de pe Voyager arată chiar un jet ridicându-se la 8 km deasupra suprafeţei şi extinzându-se pe 140 km (stânga).

   Triton, Io şi Venus sunt singurele corpuri din sistemul solar în afara Pământului despre care se ştie în prezent că prezintă vulcani activi (deşi Marte a avut şi ea în trecut). Este de asemenea interesant de notat faptul că în afara sistemului solar intervin procese vulcanice foarte diferite. Erupţiile de pe Pământ şi Venus (şi Marte) emană material stâncos şi sunt conduse de căldura internă. Erupţiile de pe Io sunt probabil de sulf sau compuşi ai sulfului şi sunt conduse de interacţiunea cu Jupiter. Erupţiile de pe Triton elimină compuşi extrem de volatili precum azotul sau metanul şi sunt conduse de încălzirea sezonieră de la Soare.

Mai multe despre Triton

Probleme deschise


Express: Acesta este sfârşitul Turului Expres. Pentru a vizita şi restul lumilor din sistemul solar vizitaţi Privire de ansamblu şi urmaţi linkurile de la baza fiecărei pagini.

Continut ... Neptun ... Proteus ... Triton ... Nereid ... Date Gazda


Bill Arnett; Data ultimei actualizări: 13 Octombrie 1998