Venus

Mesagerul Păcii

   Venus este a doua planetă de la Soare şi a şasea ca mărime. Orbita lui Venus este cea mai apropiată de cerc dintre toate planetele, cu o excentricitate de mai puţin de 1%.
        orbita:    108,200,000 km (0.72 AU) de la Sun
        diametru: 12,103.6 km
        masa:     4.869e24 kg
   Venus (La greci: Afrodita; la babilonieni: Ishtar) este zeiţa dragostei şi a frumuseţii. Planeta este numită astfel probabil din cauza faptului că este cea maistrălucitoare dintre toate planetele cuoscute anticilor. (Cu puţine excepţii, formele de pe suprafaţa planetei poartă nume feminine.)

   Venus este cunoscută din vremuri preistorice. Este cel mai strălucitor obiect ceresc, cu excepţia Soarelui şi a Lunii. Asemeni lui Mercur, despre Venus se credea că de fapt sunt două planete: Eosphorus numit şi steaua dimineţii şi Hesperus numit şi steaua serii, însă astronomii greci ştiau mai bine.

   Deoarece Venus este o planetă inferioară, prezintă faze care se pot vedea cu un telescop din perspectiva terestră. Observaţiile lui Galileo asupra acestui fenomen au constituit o dovadă importantă în favoarea teoriei heliocentrice a lui Copernic, asupra sistemului solar.

   Prima navă care a vizitat Venus a fost Mariner 2 în 1962. A fost regulat vizitată de atunci (până acum de mai mult de 20 de ori), de către nave cum ar fi Pioneer Venus precum şi cea rusească, Venera 7 prima navă care a aterizat vreodată pe o altă planetă, şi Venera 9 care a făcut primele fotografii ale suprafeţei (stânga). Cel mai recent, nava spaţială americană orbitatoare Magellan a realizat hărţi detaliate ale suprafeţei lui Venus folosind radarul (mai jos).

   Rotaţia lui Venus este oarecum neobişnuită în sensul că este şi foarte lentă (243 zile terestre pentru o zi pe Venus, puţin mai lungă decât anul pe Venus) şi retrogradă. Ca o completare, perioadele de rotaţie ale planetei sunt sincronizate în aşa fel încât afişează întotdeauna aceeaşi faţă spre Pământ atunci când cele două planete sunt apropiate cel mai tare. Fie acesta este un efect de rezonanţă, fie o coincidenţă, încă nu se ştie.

   Uneori referirea la Venus se face prin planeta sora Pământului. În unele privinţe sunt chiar similare:
       -- Venus este doar puţin mai mică decât Pământul (95% din diametrul Pământului, 80% din masa Pământului).
       -- Ambele prezintă câteva cratere indicând suprafeţe relativ tinere.
       -- densităţile şi compoziţiile lor chimice sunt similare.
Datorită acestor similarităţi, s-a crezut că dincolo de norii săi denşi, Venus arată ca şi Pământul şi că are poate chiar şi viaţă. Din nefericire însă studii mai detaliate ale lui Venus arată că aceasta este cu mult diferită de Pământ sub diferite aspecte.

   Presiunea atmosferică a lui Venus este la suprafaţă de 90 de atmospfere (cam aceeaşi cu presiunea la o adâncime de 1 km în oceanele terestre). Este compusă în mare parte din dioxid de carbon. Există multe straturi de nori compuşi în mare parte din acid sulfuric. Aceşti nori blochează complet vizionarea suprafeţei lui Venus. Această atmosferă densă produce un efect de seră care creşte temperatura suprafeţei lui Venus de la 400 de grade până la 740 K (suficient de fierbinte pentru a topi anumite materiale). Suprafaţa lui Venus este chiar mai fierbinte decât a lui Mercur în ciuda faptului că este de două ori mai departe de Soare.

   Vânturile de la nivelul norilor sunt extrem de puternice (350 kph), spre deosebire de cele de suprafaţă care sunt foarte lente, atingând nu mai mult de câţiva kilometri pe oră.

   Este posibil ca Venus să fi avut odată mari cantităţi de apă ca şi Pământul, care însă s-au evaporat. Venus este în prezent destul de uscată. Pământul ar fi avut aceeaşi soartă dacă ar fi fost doar puţin mai aproape de Soare. Am putea să aflăm multe despre Pământ, căutând motivele pentru care Venus a ajuns în această stare.

   Relieful lui Venus constă în câmpii line, fără prea multe forme. Mai există câteva depresiuni întinse: Atalanta Planitia, Guinevere Planitia, Lavinia Planitia. Mai sunt două zone înalte: Ishtar Terra în emisfera nordică (cam de mărimea Australiei) şi Aphrodite Terra De-a lungul ecuatorului (cam de mărimea Americii de Sud). Interiorul lui Ishtar constă în mare dintr-un platou întins, Lakshmi Planum, care este înconjurat de munţii cei mai înalţi de pe Venus printre care se numără şi masivul Maxwell Montes.

   Conform datelor de pe radarul de imagine al lui Magellan o mare parte a suprafeţei lui Venus este acoperită de scurgeri de lavă. Mai există câţiva vulcani masivi ca un scut (similari cu Hawaii sau Olympus Mons) cum ar fi Sif Mons (dreapta). Descoperiri recente arată că pe Venus vulcanii sunt încă activi, însă numai în anumite puncte care sunt mai fierbinţi; cealaltă parte a suprafeţei a fost liniştită din punct de vedere geologic pe durata ultimilor câteva sute de milioane de ani.

   Pe Venus nu există cratere mici. Se pare că toţi meteoriţii mici au ars în atmosfera densă a planetei înainte de a atinge suprafaţa. Pe Venus craterele par a fi grupate aceasta indicând faptul că meteoriţii mari care ajung până la suprafaţa planetei se sparg de obicei în atmosferă.

   Cele mai vechi terenuri de pe Venus par a avea 800 de milioane de ani. Vulcanismul intens de pe vremea aceea a măturat suprafaţa anterioară, incluzând şi unele cratere mai mari din istoria timpurie a lui Venus.

   Imaginile de pe Magellan arată o mare varietate de forme interesante şi unice cum ar fi vulcanii în formă de clătite (stânga) care par a erupe un strat subţire de lavă şi coronae (dreapta) care par a fi turnuri prăbuşite peste camere imense de magmă.

   Interiorul lui Venus este probabil foarte asemănător cu cel al Pământului: un miez de fier de aproape 3000 km în rază, un strat de stâncă topită împrejmuind ca o manta marea majoritate a planetei. Date recente de pe Magellan cu privire la gravitaţie arată că scoarţa lui Venus este mai puternică şi mai densă decât s-a crezut iniţial. Ca şi pe Pământ, convecţia din manta produce presiune pe suprafaţă însă aceasta se observă în regiuni relativ mici în loc sa fie concentrate pe regiuni plate şi întinse cum e cazul Pământului.

   Venus nu are câmp magnetic probabil din cauza rotaţiei foarte lente.

   Venus nu are sateliţi, astfel că abia poate fi urmărit.

   Venus este de obicei vizibil cu ochiul liber. Uneori (fără acurateţe) numit "steaua dimineţii" sau "steaua serii", este departe de a fi cea mia strălucitoare "stea" de pe cer. Există câteva site-uri Web care arată poziţia curentă a lui Venus (şi a altor planete) pe cer. Hărţi mai detaliate şi mai elaborate pot fi create cu un program planetar cum ar fi Starry Night.

Mai multe despre Venus

Probleme deschise


Continut ... Soare ... Mercur ... Venus ... Pământ ... Date Gazda

Bill Arnett; Data ultimei actualizări: 27 Aprilie 1999